VIDEO | Cum arată salonul în care a fost internată Alexandra, tânăra mămică moartă în spitalul din Botoșani

Publicat: 25/08/2023, 13:21

Alexandra Ivanov, o tânără mămică de numai 26 de ani, însărcinată cu al patrulea copil, a murit într-un spital din Botoșani în urmă cu câteva zile.

Povestea cumplită a început în noaptea de joi spre vineri, când Alexandra a început să sângereze. Alexandra a ajuns la maternitatea din Botoșani, în grija medicilor, în numai câteva minute, însă medicii au decis că nu reprezintă o urgență și a fost lăsată până dimineață, deși femeia le-a spus că are dureri crunte. Starea tinerei s-a deteriorat, iar vineri dimineață tânăra s-a stins din viață.

Deputatul Emanuel Ungureanu a prezentat, într-un clip video postat pe Facebook, salonul în care a murit tânăra.

Deputatul susține că în salon nu există buton de panică și că pacienții au toate șansele să își piardă viața deoarece este puțin probabil să îi audă cineva când strigă în cazul în care au nevoie de ajutor.

”Sunt în maternitatea unde a fost omorâtă Alexandra Ivanov. Sunt chiar în salonul în care aceasta a strigat șapte ore după ajutor și nu a venit nimeni. Am venit să văd dacă spitalul este dotat cu camere de luat vederi.

Președinta Consiliului Județean Botoșani spunea că a băgat foarte mulți bani în acest spital. O să vedeți că la acest etaj nu există buton de panică, deci pacientul care se află pe un asemenea pat nu are unde să sune. Nu există un buton unde pacientul să sune și nu există camere video”, spune Emanuel Ungureanu.

Ce scrie în raportul preliminar întocmit de DSP Botoșani

Potrivit raportului preliminar întocmit de DSP Botoșani, tânăra mamă a fost internată la ora 23:30 cu „sângerare pe căi genitale externe, dureri hipogastrice şi lombare”. Diagnosticul stabilit la internare a fost de „sarcină oprită în evoluţie, metroragie minoră, observaţie anemie secundară”. Inspectorii sanitari au stabilit că „de la ora 00:45, când i s-a administrat ser fiziologic şi un medicament, până la 07:35 nu a mai fost efectuată nicio manevră de îngrijire” pentru tânăra respectivă.

Sute de oameni protestează după moartea Alexandrei

Alexandra a murit în urmă cu o săptămână. Sute de oameni au ieșit și aseară la protest, a șasea zi la rând.

Managerul Spitalului Județean a fost demis, dar superiorii lui cer inclusiv demisia medicului care era de gardă în acea noapte și a medicului curant.

Elena Popescu
Elena Popescu iubește jurnalismul încă din adolescență, atunci când și-a descoperit pasiunea pentru scriitură. Primul job a fost la numai 21 de mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte dierenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Un polițist, care urma să asigure paza la o secție de votare, a fost găsit...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Dan Negru a dat verdictul după victoria lui Călin Georgescu: ,,Alegerile de anul ăsta înseamnă...
Ce vrea să facă Sorin Brotnei cu premiul Asia Express. Are planuri mari
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Cum a ajuns cuvântul ”legionar” să fie cel mai căutat cuvânt de pe google după...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Test de cultură generală. De ce sportivii poartă numere pe tricou?